La inceputul acestui an am lansat un nou proiect Jovis Homemade Beauty, Programul pentru Bloggeri, dedicat persoanelor active in kediul online care detin un site personal sau un canal de YouTube. In cadrul acestui program, tema Concursului Creativ din luna februarie am a fost “Homemade Beauty” iar articolul castigator vine de pe La vie de Lavy. Va invitam sa il cititi in continuare.
Vă spun un secret: dintotdeauna am iubit oglinda. În niciun caz dintr-un exces de narcisism, cum ar crede unii sau alții, ci din nevoia transparentă de a mă observa, de a mă accepta, de a-mi aprecia frumusețea așa cum este ea. Așa că, simt nevoia să mă privesc zilnic. Dimineața, după ce-mi fac rapid toaleta și mă dezmeticesc, îmi place să mă postez în oglindă și să…zâmbesc. „Ești odihnită, ești fresh! Astăzi ești cea mai frumoasă!”, răspunde zâmbetului meu cineva, din partea cealaltă de sticlă.
– Eh, nici chiar așa. Cum, așa?! Cu părul deranjat și tenul cu porii atât de vizibili, dilatați… Poate c-ar trebui să-mi iau trusa de spoială și să trec la treabă. Naturală, naturală, dar totuși…?! În plus de asta, nu mai am 20 de ani.
– Nu înțeleg!? Dacă nu mai ai 20 de ani înseamnă că nu mai poți să fii tonică, frumoasă? De când frumusețea a ajuns o chestiune de…vârstă? replică vocea feminină.
– Ok! Bine, înțelegi ce vreau să spun, dar… zi-mi unde vrei să ajungi.
…moment în care, am fost atrasă, precum un magnet, de partea cealaltă a lumii mele. M-am trezit într-un spațiu frumos colorat în nuanțe pastelate iar în aer pluteau esențe aparte. Am simțit portocală, lavandă, mușețel, lămâie, grapefruit. Era halucinant! Un delir de arome care mă îmbiau parcă să le gust.
…când, de după un paravan, aud o voce.
– Bună, Camelia! Eu sunt Jovis. Bine ai venit acasă la mine, în universul meu, un spațiu cât se poate de natural. Astăzi, ești invitata mea specială și îmi doresc să-ți ofer o zi de răsfăț, o zi mai altfel, diferită față de tot ce trăiești tu în mod cotidian. Știu că în clipa aceasta nu înțelegi nimic, însă începând de mâine lucrurile se vor limpezi în mintea ta. Așa că, te rog să te simți exact ca la tine acasă, acesta fiind si scopul întâlnirii noastre. Astăzi, ne ocupăm în exclusivitate de simțuri. Ok? Să începem.
Pentru început, vom curăța impuritățile de la nivelul feței, care, chiar dacă nu se văd, sunt acolo și fac un mare deserviciu sănătății pielii. Observ că ai un ten gras sau, mai degrabă, mixt, cu pori dilatați. Cu acest săpun pe bază de argilă și cărbune medicinal, vom acționa în profunzimea epidermei înlăturând toxinele și eliminând excesul de sebum atât de inestetic.
Acum, vom folosi un produs de tonifiere pentru a da o tușă de prospețime și a înlătura secreția de sebum. Extractele din arbore de ceai și Ylang Ylang au deosebite proprietăți antibacteriene și efecte deosebite în cazul tenului încărcat.
Și dacă am terminat cu tonifierea, putem hidrata tenul cu un ser facial absorbit ușor de piele și care nu lasă peliculă unsuroasă.
Îți recomand ca de două ori pe săptămână să apelezi cu încredere la măștile astringente din argilă (verde, galbenă) care, în combinație cu apă/lămâie, fac minuni în cazul tenului ca al tău.
De asemenea, mierea de rapiță, și nu numai de rapiță, având un conținut ridicat de vitamina E, constituie un adevărat elixir de frumusețe. Este minunată și foarte indicată pentru tenul tău.
Buuun! La nivelul feței am terminat. Să trecem la păr.
Hmm, ai un păr des, cu structură rezistentă, fir gros și tendință de îngrășare. Înainte de a-l spăla, îți voi aplica o mască din ulei de cocos extravirgin și ulei de avocado. Încălzit ușor, uleiul de cocos în combinație cu cel de avocado vor hrăni părul, îi vor conferi strălucire lăsându-l fin și mătăsos (exact așa cum îți dorești). În general, această mască trebuie să stea aproximativ 2 ore sau, când ai timp, o poți lăsa să acționeze peste noapte.
(Apropo, să știi că uleiul de cocos este și extrem de versatil și poate funcționa și ca demachiant pentru ten și/sau hidratant pentru buze. În plus de asta, are un miros…!)
După ce am înlăturat masca, vom spăla părul, masând blând scalpul, cu un săpun solid formulat atent exclusiv din ingrediente naturale: extracte naturale și apicole. Și dacă se dorește un păr extra-strălucitor, moale și ușor de aranjat, în ultima apă de clătire se poate dilua puțin oțet de mere. Stai liniștită, părul nu va rămâne impregnat cu oțet! Odată ce va fi uscat, va dispărea orice urmă de oțet.
Pentru că suntem femei și acordăm o atenție deosebită și corpului, pe final îți voi oferi o hidratare intensă cu unt de cacao nerafinat. Miroase atât de bine a…ciocolată! Eu l-am folosit cu succes în timpul sarcinii, în fiecare seară, iar rezultatele au fost…nicio vergetură, nicio porțiune de piele lăsată! Alternativ, utilizam și uleiul de migdale dulci, recunoscut în lupta împotriva vergeturilor. Astfel, chiar după nașterea unui băiețel de 3,350, pielea mea nu a avut de suferit. Îți dezvălui aceste lucruri pentru a te face să înțelegi că în natură găsim câte un răspuns la orice întrebare, o soluție la orice problemă.
În linii mari, cam în acest fel a decurs întâlnirea mea specială cu …Jovis. Din acea zi, am rămas cu lucruri prețioase, trucuri de efect legate de îngrijirea tenului, părului și a corpului în intimitatea propriului cămin și pe care chiar am de gând să le aplic de acum înainte. Am învățat că mierea, oțetul, lămâia și chiar uleiul de măsline extravirgin, utilizate corespunzător, pot face minuni pentru ten, păr, corp. Am învățat cât de mult contribuie vitaminele A și E în elasticitatea și menținerea unei pieli tinere. Și sunt atât de la îndemână! Am învățat că, nu de puține ori, cămara (da, da, cămara de acasă!) poate fi mai prețioasă decât un salon luxuriant de fițe din centrul orașului.
În casa mea, există acum un colț de beauty în care mă răsfăț și mă relaxez mai ceva ca într-un salon de spa. La sfârșit de săptămână, după o baie prelungită în spumă, ador să-mi hidratez pielea corpului cu unt de shea sau de cacao (achiziționate, bineînțeles, de pe Jovis). Muzica ambientală nu lipsește nici ea. Fizicul și psihicul sunt într-o simbioză perfectă. Ce mai, un adevărat regal pentru simțuri!
Am devenit atât de conștientă de faptul că frumusețea autentică, adică aceea naturală, nu este condiționată de vârstă, culoare, înălțime sau greutate, ci doar de modul în care îi arătăm respect și îi acordăm grijă și atenție.
Cu alte cuvinte, am văzut ce înseamnă homemade beauty. Casa lui Jovis poate fi acasă la oricare dintre noi. Scuzele de genul “arăt cum arăt fiindcă nu mai am timp să ajung la salon, lucrez mult și am un copil de crescut” rămân doar la stadiul de…pretexte puerile. Ceea ce și sunt, de fapt. Să încetăm să mai punem lipsa de îngrijire, deci a puținului respect față de noi, pe seama timpului scurt și a sarcinilor zilnice care ne copleșesc. Suntem femei, suntem ființe minunate, frumoase, create de Dumnezeu. Iar astăzi, mai mult ca niciodată, există pe piață o multitudine de produse extraordinare, accesibile în funcție de bugetul fiecăruia, care pot fi folosite de acasă oricând, la orice oră. Jovis este doar unul dintre exemplele cu care ne putem mândri în acest sens și căreia îi suntem recunoscătoare că ne oferă o reală alternativă de homemade beauty.
Ladies, așa ca pe final, un sfat: Nu încetați niciodată să vă iubiți, să vă îngrijiți, să vă admirați! Nu încetați s-o faceți, dacă vă doriți ca și prezența din partea cealaltă a oglinzii să vă spună în fiecare dimineață: ” Astăzi ești cea mai frumoasă!”. Știți cât de mult contează pentru psihic?”
Leave a Reply